De ce este bine să descoperim cariile dentare din timp?
Cariile dentare sunt una dintre cele mai comune afecțiuni dentare de care suferă milioane de oameni la nivel mondial și, conform studiu efectuat în 2015 de Ipssoss Marketing, mai mult de 80% dintre persoane au carii. Ce sunt, însă, cariile dentare și de ce trebuie să fie descoperite și tratate până nu este prea târziu?
Caria reprezintă cea mai comună afecțiune dentară. Aceasta își face apariția când bacteriile din cavitatea orală produc acizi ce ataca dintele, iar netratată, caria poate cauza infecții și chiar poate duce la pierderea dintelui. Odată ce a trecut de smalț, caria înaintează mai rapid prin dentină și ajunge la pulpă, producând inflamația și infecția.
Părțile cele mai predispuse la carii sunt suprafețele dinților ce constituie mușcătura și zonele dintre dinți, locul în care deseori rămân resturi alimentare și unde periuța de dinți ajunge mai greu.
La început, caria nu prezintă simptome. Durerea sau punctele negre de pe dinți, încep să apară în momentul în care caria se extinde mai mult. Principalul semn al apariției unei carii dentare este culoarea acesteia. Colorațiile fie sub forma unei pete, fie sub forma unui punct pot fi începutul unei carii dentare și vor trebui ținute sub observație.
Durerea este și ea un semn al apariției unei carii dentare. Dacă pe pacient îl doare, sunt șanse ca și rădăcina să fie afectată.
Și mirosul neplăcut al gurii poate semnala prezența unei carii nedorite. Tocmai de aceea, dacă un pacient prezintă miros neplăcut, ar trebui să meargă de urgență la medicul stomatolog.
Ca orice afecțiune dentară depistată din timp și cariile sunt mult mai ușor de tratat în fază incipientă, atunci când acestea nu afectează rădăcina.
Cum se tratează caria?
În primele stadii ale cariei, medicul stomatolog aplică fluor pe zona afectată, ceea ce ajută la stoparea cariei și la remineralizarea dintelui. Însă pentru ca problema să nu evolueze este necesară menținerea unei igiene stricte, folosind o pastă de dinți cu fluor. Ulterior, se fac obturații de canal, după ce se curăță locul infecției în mod corespunzător.
Ai probleme cu dintii? Ești în căutarea unei echipe de profesioniști în domeniul stomatologic? Nimic mai simplu. Sună la numărul de telefon +373-265-2-19-90 și un specialist al Clinicii Dentare Sanelen DENT te va consilia.
Recent Comments